Cum ma pot cataloga ca fiind un contemplator inascut precum si un cautator de "comori" morale m-am tot gandit in asa-zisu-mi timp liber - in care fac 3 lucruri deodata (mananc, scriu, citesc) - cat de buni putem deveni in "arta" irosirii timpului.
Doar pentru ca avem diferite activitati zilnice mai mult sau mai putin placute nu inseamna ca nu irosim timpul si viata. Exemple sunt multe, dar in general orice activitate neplacuta si care se dovedeste mult prea putin benefica de-a lungul timpului este o "demna" irosire.
Ne irosim asa deci timpul si viata facand lucruri pe care mai tarziu, in viitorul mai mult sau mai putin indepartat le vom gasi total inutile, iar tot ce e inutil nu face decat sa iroseasca timp, spatiu, odihna (activa sau pasiva), sanatate si "mai presus de toate" (not my words) viata (nu ca pentru mine viata ar reprezenta ceva mai mult decat o banalitate..e in doar fondul pe care se dezvolta toate celelalte).
Oreste vorbea despre comprimarea timpului care de la cele 24 de ore alese ca o conventie a ajuns la aproximativ 16. Timpul -dupa cum il vede el- este o spirala cu o baza mai mare pentru a sustine un "trunchi" care in inaltare se subtiaza... Lumea nu poate exista fara spatiu si timp de desfasurare, comprimarea timpului este inevitabila, iar 0-ul absolut il reprezinta moartea. Probabil baza prismei este punctul in care o sa devenim incaabili sa mai irosim ceva. In fond orice reprezinta intr-o oarecare masura o irosire mai mult sau mai putin dureroasa si care afecteaza mai mult sau mai putin, dar 0-ul absolut este doar o inchipuire blajina a tot ce poate exista intr-o infinitate decazuta.
In concluzie, acum nu mai conteaza ce irosim, ci cum irosim. Tocmai de aceea este important ca in timpul in care facem umbra pamantului, ocupam un spatiu, iar existenta noastra limitata de timp si valori morale este o irosire pretioasa -in general- trebuie sa gasim explicatia unei irosiri nepretuite, altfel existenta noastra va ramane doar o banala irosire!
existenta isasi inseamna irosire... nu putem face prea multe ca sa schimbam chestia asta.
RăspundețiȘtergeretoata viata irosim ca atunci cand murim sa continuam acest proces ce aduce doar inutilitate.
totusi irosirea timpului mi se pare cea mai grava , deoarece anume el sta la baza existentei noastre , noi urmarind satisfacerea scopurilor meschine si a egoismului nostru.
desi pana la urma , dupa moarte , tot fiinte irositoare suntem...
( imi permit sa bag ideea de morminte cu 5 nivele.... '' Bey Gigele eu sunt inhumat la al patrulea. tu in care strat te nimerisi ? )
..>.> tot timpul meu e o irosire , defapt am ajuns sa irosesc orice : timpu meu , timpu tau , timpu lor ..>.> tot devine irosit ..chiar mie mila uneori de timpul tau , de timpul meu ..dar e irecuperabil de acuma si drumu ales a ramas fara acel "coming back" ce l-as fi putut utiliza candva , insa acel ceva numai exista ...nu ar mai putea , asa ca aceasta irosire e inevitabila pana la gasirea unui scop.
RăspundețiȘtergere