In paltonul vechi si demodat!

Ei bine... da, eu am ramas cam aceeasi de primavara trecuta. Aceasi persoana usor palida, usor trista, cu un grad mult prea mare de sadism si poate prea mult sarcasm pe care lumea in general nu-l intelege! Nu ma plang, desi in general imi place sa o fac. De fapt, cui nu-i place sa o faca? Da, intr-adevar 'pateticismul' nu te face prea original in zilele noastre!
Ei bine eu merg pe strada inca de anul trecut in acelasi palton vechi si demodat care-mi invaluie creierul ce-mi zace prea putin oxigenat intre pereti de oase de atata timp.
Da, sunt aceeasi persoana obisnuita sa nu spere si totusi, in ciuda faptului ca pentru multi par in general inaccesibila sunt de fapt chiar extrem de deschisa atunci cand am cu cine comunica si mai ales atunci cand am ce comunica.

Cat despre paltonul meu vechi si demodat... era demult un post de-al meu, ceva de genul:

--> Dear Old Diary,

E oarecum ciudat cum totul devine din ce in ce mai ingropat in praf de creta, praf care ramane impregnat in simturi pana in cea din urma secunda in care zambesti sadic la gandul: "Si aici se-ncheie totul..". Un gand dureros, poate insuportabil de dureros pentru cei mai multi dintre noi, insa incep sa simt ca pentru mine este probabil resemnarea suprema si nicidecum o suferinta involuntara...
Si de ce sa bati drumul cu acea paliditate obscura cand poti sa simti lutul mort si negru pana in stafundurile fiintei tale?

-----

A rose for the dead!

Post care mi s-a potrivit perfect, care inca mi se mai potriveste si care o sa mi se potriveasca probabil si de acum incolo.
Totusi mi-e un dor infinit de persoana optimista de pana anul trecut... mi-e dor de zambetul care treacea de limita indiferentei!